Ești risipit în toate

Tu ești risipit în toate, suflet cu însemnătate
Mă-nsoțește ca o vrajă semnul crucii de sub coajă.
Mă umbrești cu frunza ta, nuc cu inimă de stea,
Vara-mi dai sub adiere umbra să mă răcoresc
Toamna-mi dai pe săturate, nuca să o decojesc.

Luminii de Înviere, bucuriei de Crăciun
Nuci mari rotunde pentru sărbători adun.
Nuci în coajă, prune, mere și gutuii amărui
Pun în coș și colăceii, le tămâi, le dărui!
Dărui celui ce-i cu mine dar și celui ce s-a dus,
De la sărbătoare știu, crucea -n spate am de dus!   


Mă uit la Cer și mă închin

Mă uit spre Cer și mă înclin deși crucea-i grea
Veții ce-a rămas o-nchin în Preaslăvirea Ta!
Mă-nchin la Tine Doamne, așa făcut-ai mereu,
Mă-nchin înduretă, inima-mi este la greu.
Supărată e pe mine lumea ce îmi dă ocol
Când de bine când de ură, mă vorbesc mereu
Spunele Doamne să tacă, Ești atoateștiutor!
Dă ce Știi la fiecare; milă, gânduri bune
Iartă-i că nu știu, bunătate să adune.
Doamne Iisuse, pentru toți mai fă ceva,
Îmbunează-le sufletul de Ai putea!  



Pășesc încet 

Pășesc încet cu pași neîntrerupți
Înaintez și inima-mi vibrează,
Norii negri ai cerului par a fi rupți
Spre pământ încet valsează.
Doamne de vrei, revarsă-Ți slava Ta
Peste noi, acestea sunt semne de necredință,
Se ceartă noaptea cu ziua, sora sa
Pământului îi face trebuință?

Doamne, bunătate înduplecată
Ești în orice faptă, nu poți greși,
Înconjoară-mă, Fă-mă luminată
Lumina de Sus, la Tine voi găsi!    



Zorii dimineții

Aș vrea să-ți prind cu mâna
Din zorii acestei dimineți,
Să-ți dărui prin cununa
Parfum ce spală tristeți.

Aș vrea să știi că zorii
Dau doruri pe aripi de vânt,
Ei nu sunt cum îs norii
Vin și toarnă tot plângând.  


Nu va mai fi ce-a fost

Nimic nu va mai fi din c4e a fost
Poți prinde foc de diamnte la inele,
Stai aceiași plămadă în al tău rost
Rămâi un dor simun iubirii mele.

Te vei trezi ca frunza ce se pierde toamna
Ori precum cucul ce cântă-ntr-un târziu,
Vei vrea descântec frânt cântat cu teamă
Să revii la mine. Voi tace, de tăcere știu.


Toamnă, numele îți strig

M-am îndrăgostit de cerul toamnei
De florile sub purpura colorată,
De nopți cu cântece diafane
Al păsărilor ce în ele se arată.
Când tace prefăcutul vânt
Păsările cu dor, pleacă în colind,
Să vestească-ntreaga toamnă
Zările ce-n larg cuprind.
Cântă pasărea și vântul
Toamna este colindată,
Culoarea-i în spovedire
Frumoasă-n prag se arată.   


Mă-nvăluie soarele

Mă-nvăluie soarele în diamant
Muzica sărutului îi e tăcută,
Fulgii ei de-nbrățișări mă strânge
Cu iubirea sa necunoscută.
Liniștea din suflet crește
În pustiul nopții adormite,
Strigătele de păsări sporește
Din razele lunii frânte.
Aud pendula ceasului cu cuc
Resetat de-o vreme din stricat,
Mă trezesc anapoda și plâng
Singură-s rămasă cu chipul în rug.

 

Ruga toamnei 

Pică toamna din tot cerul
Să picteze iar pământul,
Să picteze tot păcatul
Care a-nmulțit urâtul.
Nu sunteți privighetori
Să zburați cu cântul,
Rugați-vă de zeci de ori
Maicii noastre prin cuvântul.
Cuvântul străluminii
Nașterii Ei, toamna,
Minune Sfântă a iubirii
A plecării Sale, vara! 


Octombrie liniștit

Șade toamna liniștită
Pe la ochi s-agită vântul,
De culoare-i părăsită
Ploaia a spălat pământul.
Octombrie stă liniștit
Melancolic privind zarea,
Vede doar cerul proptit
Schimbându-și toată culoarea.
La el toamna-ar vrea să suie
Lângă Îngeri și Lumină,
Iarna albă din pustie 
Stă de veghe ca să vină!  


Constanța Abălașei-Donosă