BINECUVÂNTAT SĂ-MI FIE GÂNDUL
Binecuvântat fie Cerul albastru cu promisiuni ce nu-și află nașterea nici în talent, nici în nor și nici în vântul plimbăreț cu dor. Binecuvântat fie Pământul până la ochiul lutului fericit când mineralele sale lucesc de chihlimbarul somnoros.Binecuvântat fie verdele nobil din propiul regn pilduitor de nașterea speranțelor noastre. Binecuvântată fie apa ce se plimbă din zorii de răsărit până -n întâmpinarea nopții, cu sufletul ei straniu de întuneric năruit. Binecuvântat fie omul care din relieful harului lui desenează muguri de cuvinte pentru tine, ori pentru mine. Desenează cruci de lumină să ne inunde în galben, fără foc, fără umbre de întuneric. Când lumina sărută pământul, omul înaintează în larg și se avântă să prindă curcubeul care-l sprijină cu zâmbetul lui singular.
Binecuvântați fie Îngerii care plutesc deasupra noastră și încearcă să ne atingă că prea suntem înlănțuiți în păcate fără vină: ignoranți, indiferenți, agitați, nervoși, grăbiți ori nu ne vorbim unul, altuia. Năuciți de tot ce văd, îngerii tac și ne privesc. Oare ce văd acești Îngeri îngerași? Mâncăm, dormin și plecăm la muncă, de parcă noi, am avea protocol încheiat cu un înger încornorat. Oare am uitat de Duhul Sfânt care în Casa Sa ne așteaptă? Îngerii frumoși și destioinici, cuprinși de orice slavă sunt copleșiți de ce văd uneori la noi, făcândule-se milă! Astfel ne îndeamnă să urcăm mai sus, să devenim mai umili, să ne vindecăm sufletul nu cu ceai, adică ierburi uscate de leac, ci, numai cu hrana rugăciunii, mireasmă de cuvinte stropite cu miros și flori de busuioc și cu apă din luntrea lui Dumnezeu! Rugăciunea ne ferește de oricare capcană, de cuvintele ce trec prin pereți ca niște săgeți fiindcă-s venite din Cartea Împărătească, atinsă de nemaivăzuta frumusețe cerească. Îmgerii, îi apără pe cei care noi îi nesocotim, ori pe noi care suntem nesocotiți de alții! Îngerii coboară noaptea peste munți sau peste ape și vin în sfântul adăpost al casei noastre și ne înveșnicește cu darul și cu harul și ne învață cu ardoare ce să facem pe pământ: broderie în cuvânt, liniște adâncă pictată pe icoană, iar noi, cu tăcere coborând îngenunchiați la a lacrimei chemare. Mă uit de jur împrejur și văd din zările măiastre oameni asemeni unor sfinți ce au criptat cuvinte să vegheze sub cerul deschis, aici peste timp în paradis. Mă uit și zăresc orașul Urziceni care azi a adunat poeți de pe drumuri neumbtale de mine. Nerăbdătoare să-i întâlnesc, această dorință o asemăn cu o beție stranie a necunoașterii! Îmi spun; unii-s morăcănoși, alții vorbesc prea mult vrute și nevrute, unii sunt retrași sau poate țâfnoși coborând din limuzina lor ca dintr-un foișor de fildeș. Oricum ar fi ei, sunt oameni ca și mine trecuți prin nădufuri de necaz. Ajunși în fața porții, în toiul zilei pe o căldură ce învăluia pământul mângâiat de razele soarelui, ne-am uitat întrebători că nu prea se zărea nimeni. Din fundul curții, de acolo unde erau copaci și mese cu scaune la umbra lor, cineva ne face semn cu veselie. Era doamna Aura Floris, nelipsită de la orice eveniment și care fără ea totul pare trist, însoțită de fata domnului George Călin, Elena Ancuța. Câtă bucurie când le-am revăzut! Lumea deja era adunată. Cât cuprindeam și măsuram cu ochii, am început să revăd pe: poeta Maria Petrescu, din București, poetul Aurelius Belei, din Brăila, scriitorul Constantin Corcinschi, din București, Părintele prof. Laurențiu Turcu cu soția, din Râmnicu Sărat, Părintele Dragoș Frîncu-din București, Liliana Ghiță Boian și Pandele Jianu din Drăgănești Olt, poeta Maria Niculescu, din București: prieteni care venise la lansarea cărții mele în iunie 2021 la Artoteca Metropolitană din București. Aici se aflau și mulți iubitori de cultură, membri ai Cenaclului Societății Culturale Apollon, oameni, pe care îi vedeam pentru prima oară la lansarea cărții mele, dar cu care m-am împrietenit. Acum realizam în mintea mea, frumusețea acestei întâlniri de aici, de la Urziceni!
Soarele se târa la picioarele noastre printre copacii umbroși, tufele de trandafiri și toate celelalte aranjamentele florale prinse peste tot, unde puteai să le admiri și să te bucuri de frumusețea lor.
De undeva, din spatele unei uși iumense, si-a făcut apariția domnul George Călin cu distinsa sa soție, doamna Viorica, o femeie generoasă și extrem de ospitalieră, mare susținător al soțului ei pentru cultura și toate activitățile pe care o face și o promovează.În acea zi de sâmbătă înainte de a răsări soarele, dumnealor împreună cu Elena Ancuța, au aranjat totul în așa manieră, ca cei prezenți la eveniment să se bucure de o minunată Lecție de Poezie în aer liber! Așa sa și întâmplat. Înainte de începerea acestei lecții în aer liber, s-a servit o gustare sățioasă, pește la grătar, fasole cu ciolan, înghețată și cafea după gust. Spun toate acestea deoarece îmi aduc aminte cu mare plăcere despre lucruri și clipe care nu le pot uita, fiindcă acea curte numai pentru o zi, s-a prefăcut în frumos, în bucurii, în cântec pe care eu le-am închis în inimă. Le redeschid când eu voi reveni aici în curtea cu trandafiri, cu flori albe-violet și petunii în buchet. Aici, în aceste clipe mi-am dat seama că scriitorul George Călin nu este numai bolnav de marele poet Nichita Stănescu, este bolnav și de frumusețea lucrului bun dus până la sfârșit, care-ți umple sufletul de stele și cioburi de vise reale. Dacă Nichita l-a închinat în iubire și l-a plimbat între Agonie și Extaz, și Domnia Sa - George Călin, plimbă pe cei cu har în gingășia de bucurii fără țintă, parfumuri suave purtate prin festivaluri literare de elită. Fără dragoste adevărată nu există nimic! Cultura, păzește trăsătura spirituală a unui popor prin diversitatea tradițiilor moștenite de la moșii și strămișii noștri. Ambasadorul Cultural Convenția ONU, domnul George Călin, este unul din promotorii de nădejde ai culturii noastre! Cum să nu-i pronunți numele în cuvânt și rugăciune?
Constanța Abălașei-Donosă
